Austria acordă stimulente pentru sistemele de peste 35 kW care au panourile fotovoltaice fabricate în UE.
Guvernul austriac a decis să introducă un bonus pentru proiectele fotovoltaice cu panouri mai mari de 35 kW cu panouri care sunt fabricate în Europa, scrie publicația de profil PV Magazine.
Măsura vizează crearea de noi locuri de muncă și sprijinirea tranziției energetice, se arată într-o declarație comună semnată de vicecancelarul Werner Kogler, ministrul Protecției Climatice, Leonore Gewessler, și ministrul Economiei, Martin Kocher.
Citiți și Energia curată va atrage în acest an investiții de două ori mai mari decât combustibilii fosili
„Această mișcare este un semnal important pentru industria austriacă, dar și pentru populație, că este promovată calitatea ridicată a panourilor produse în Europa, iar presiunea puternică asupra prețurilor trebuie amortizată”, a declarat Vera Immitzer, director general al PV Austria.
Decizia de a susține proiectele care au panourile fotovoltaice fabricate în UE vine în condițiile în care cele mai multe panouri fotovoltaice provin din China, ceea ce pune presiune pe industria europeană și pe locurile de muncă la nivelul UE.
Spre exemplu, compania fotovoltaică austriacă Fronius a declarat săptămâna trecută că intenționează să reducă 350 de locuri de muncă.
Alte companii din industrie suferă, de asemenea, de o presiune competitivă puternică din partea Chinei.
„Oricine dorește cu adevărat să consolideze tehnologiile europene de mediu trebuie să ofere, de asemenea, stimulentele adecvate pentru investiții”, a spus vicecancelarul austriac Werner Kogler.
„De aceea, principiul „Fabricat în Europa” ar trebui să fie o parte-cheie a culturii de finanțare a Austriei”.
Citiți mai multe aici.