Asociația Prosumatorilor cere Guvernului păstrarea TVA redusă pentru sistemele fotovoltaice și reluarea programelor de sprijin.
Organizația a transmis o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan și ministrului Energiei, Bogdan Ivan, prin care solicită menținerea cotei reduse de TVA la 9% pentru panourile fotovoltaice, bateriile de stocare și alte echipamente esențiale în producția de energie regenerabilă destinată autoconsumului.
Organizația își exprimă preocuparea față de intenția de majorare a TVA-ului la 19% pentru aceste sisteme, într-un moment critic, în care România se apropie de liberalizarea completă a pieței de energie, iar consumatorii – atât casnici, cât și industriali – resimt deja presiunea prețurilor ridicate la energie.
„Fără politici de sprijin coerente, autoconsumul fotovoltaic rămâne singura soluție viabilă pentru mulți români și întreprinderi în vederea reducerii costurilor și protejării bugetului”, se arată în comunicatul APCE.
Asociația Prosumatorilor amintește că TVA a fost redus la 5% în 2023
Reprezentanții prosumatorilor reamintesc că, în 2023, România a adoptat o cotă de TVA de 5% pentru echipamentele regenerabile, aliniindu-se astfel tendințelor europene. Ulterior, aceasta a fost ajustată la 9% începând cu 1 ianuarie 2024. Propunerea de revenire la cota standard de 19% este considerată de APCE un pas înapoi, într-un context în care tot mai mulți cetățeni caută soluții de protecție energetică.
Suspendarea programelor „Casa Verde Fotovoltaice” și „Casa Verde Baterii” agravează situația, blocând accesul a zeci de mii de români la investiții în tehnologii verzi.
„Autoconsumul de energie nu este doar un gest de eficiență individuală, ci un instrument strategic de reziliență energetică națională. Țări precum Germania, Austria, Olanda sau Marea Britanie aplică TVA 0% pentru panouri, baterii și pompe de căldură. Alte state mențin cota între 5% și 9%, considerând aceste investiții esențiale pentru securitatea energetică și reducerea dependenței de importuri. România ar trebui să urmeze acest model, nu să se distanțeze de el”, mai transmite APCE.
Asociația formulează patru solicitări către autorități:
- Menținerea TVA la 9% pentru sistemele fotovoltaice și bateriile de stocare;
- Reluarea programelor „Casa Verde”, într-o formă eficientă și accesibilă;
- Adoptarea cadrului legal pentru „Prosumatorul de Condominiu”, pentru ca și locatarii din blocuri să poată beneficia de energia regenerabilă;
- Plata lunară a energiei livrate în rețea de prosumatori, conform practicilor europene.
Potrivit APCE, România numără în prezent aproximativ 215.000 de prosumatori.