Energy Expo - Join the revolution

ANRE vrea să înceapă o campanie de informare a consumatorilor

Scris de | 12 July, 2024
ANRE vrea să înceapă o campanie de informare a consumatorilor

ANRE dorește să inițieze o campanie de informare a consumatorilor cu privire la drepturile lor, potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției.

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei intenţionează să încheie, în baza unei licitaţii publice, un contract de prestari servicii pentru desfășurarea Campaniei media de educare şi informare a consumatorilor finali de energie electrică şi gaze naturale cu privire la drepturile lor, producţie materiale de promovare şi difuzarea acestora în mass-media audiovizuală, mediul on-line și social media.

Serviciile care urmează a fi contractate sunt necesare pentru desfăşurarea Campaniei media de educare şi informare a consumatorilor finali de energie electrică şi gaze naturale cu privire la drepturile lor, producţie si materiale de promovare şi difuzare acestora în mass media audiovizualã, mediul on-line şi social media.

Obiectul contractului de prestări servicii ce va fi atribuit în urma unei licitaţii publice va consta în:

  • Realizarea conceptului campaniei de comunicare şi promovare la nivel naţional;
  • Realizarea si difuzarea a patru spoturi TV şi a patru spoturi Radio în funcţie de planul de publicitate şi de aprobarea ANRE
  • Realizarea de materiale promoționale;
  • Broşuri (minim 4) şi pliante de informare a consumatorilor (minim 4);
  • 1 Spider campanie de informare ANRE care va conţine numele campaniei, logo si slogan
  • Roll-up-uri campanie de informare consumator cu logo ANRE şi logo campanie (minim 4);
  • Campanii de Social Media şi administrarea canalelor online ale ANRE;
  • Difuzare online şi parteneriate media reprezentate prin emisiuni, dezbateri, proiecte speciale etc.
  • Raportare lunară;
  • Analiză rezultate şi impact campanie.

Durata contractului este estimată la 12 luni.

Descrierea serviciilor din campania de informare demarată de ANRE

Campania se va desfăşura prin următoarele canale:

a) Mass media audiovizual: difuzarea spoturilor video şi audio la radio şi televiziuni; distribuirea materialelor în presa online,
b) Mediu online: – derularea campaniei de comunicare pe site-urile generaliste şi din domeniul energiei,
c) Social media – promovarea materialelor aferente campaniei pe reţelele de socializare (Facebook, Linkedin, Instagram etc)


Serviciile solicitate vor include:

ETAPA I

Concept şi creație pentru următoarele produse:

– Patru spoturi video cu durata de minimum 30 de secunde ce vor fi promovate pe parcursul campaniei;

– Patru spoturi radio de minimum 20 de secunde ca vor fi promovate pe parcursul campaniei;

– Difuzarea atât în media online cât şi în presa scrisă a mesajelor agreate cu achizitorul pentru promovarea campaniei

– Ofertantul va propune tipuri de emisiuni şi proiecte speciale sau dezbateri în care comunicatorii din partea achizitorului sau terțe părţi să promoveze şi să susţină mesajele campaniei

ЕТАРА II

Servicii de producție pentru următoarele produse:

– 4 spoturi TV de minimum 30 de secunde care vor fi promovate pe parcursul campaniei

– 4 spoturi radio de minimum 20 de secunde care vor fi promovate pe parcursul campaniei

– Emisiuni sau ştiri dedicate în domeniului energiei (min. 1/lună)

– Bannere, conținut Postări social media şi clipuri dedicate în domeniul energiei (min. 8/fiecare)

ЕТАРА III

Servicii difuzare şi promovare:

– Elaborarea planului de difuzare a materialelor propuse

– Difuzarea materialelor produse pentru campanile din social media

Campanie de social media si administrare canale online:

– Asigurarea timpilor de emisie la posturi naţionale de radio pentru difuzarea spotului audio elaborat în cadrul campaniei, conform cerinţelor tehnice

– Asigurarea spaţiului de difuzare atât în presa scrisă, cât şi online

– Organizarea de întâlniri cu influențatori din energie și din mediul online în vederea prezentării materialelor de informare specifice campaniei, în vederea distribuirii acestora prin canalele proprii de comunicare

ЕТАРА IV

Analiza campaniei – rapoarte privind impactul campaniei

Firmele interesate pot transmite oferte neangajante până la data de 19.07.2024, ora 12:00, la adresa de e-mail achizitii@anre.ro.

Detalii citiți aici:

.

Etichete: , , ,