Alertă în sistemul energetic: fără importuri masive nu ne putem asigura consumul

Scris de | 4 December, 2024
Alertă în sistemul energetic: fără importuri masive nu ne putem asigura consumul

Primele patru zile de iarnă au debutat în sistemul energetic cu stângul. Importurile de energie au ajuns la limita maximă de suportabilitate a rețelei (peste 3.000 de MW), iar prețul în piața Spot aproape s-a dublat față de luna precedentă. În urmă cu o săptămână, directorul Dispeceratului Energetic Național (DEN), Virgil Ivan, afirma că maximul de producției de energie a României este puțin peste nivelul de 7.000 de MW. Să nu ne surprindă astfel că importăm masiv. De când vremea s-a răcit, consumul de energie depășește frecvent nivelul de 8.000 de MW și ne așteptăm să fie zile în care vom avea nevoie de peste 9.000 de MW. Chiar și în această situație extremă doar puțin peste 2.000 de MW ar trebui să importăm la vârfurile de consum. Cum s-a ajuns astfel deja la importuri de 3.000 de MW?

Foarte posibil ca o parte din această cantitate de energie importată să ia drumul Republicii Moldova, sau Ucrainei. Din datele Transelectrica acest export este de câteva sute de MW pe zi. În aceste condiții ceva lipsește din explicații. Producătorii de energie electrică din România au dat asigurări Ministerului Energiei că sunt pregătiți să treaca iarna din punctul de vedere al stocurilor și al mentenanței instalațiilor. Iarna de abia a început și producătorii deja gâfâie. Ce ne așteaptă? Cum ne vom scoate căciula dacă un grup de la Cernavodă ar putea fi oprit, sau grupurile pe cărbune care au mai rămas nu vor avea suficientă materie primă? Nimeni nu are un răspuns. Am ajuns la mâna destinului.

Deocamdată, cărbunele mult blamat a devenit o sursă vitală pentru asigurarea consumului, urmat de energia nucleară și energia hidro. Regenerabilele sunt în bătaia vântului și la propriu și la figurat. Așa se face că prima sursă de energie a țării este importul, însă volumul acestuia poate fi de natură să ne îngrijoreze pentru că, pur și simplu, nu mai avem capacitate suplimentară, în caz că cererea internă va crește și mai mult.

Problema cu producția de energie pe care ne mai putem baza – insuficientă a fost subliniată de directorul Dispecerului Energetic Național, Virgiliu Ivan, care spunea recent că am ajuns periculos de dependenți de resursa regenerabilă, ceea ce e riscant pentru Sistemul Energetic Național: „Dependența noastră de surse regenerabile a crescut foarte, foarte mult. Dacă e să punem la socoteală doar centralele clasice, în prezent, pe timpul iernii, reușim să adunăm undeva la 7.000 MW putere de producție. Restul până la 9.000 în vârf de consum ar trebui să vină din regenerabile sau din import. Aceasta este realitatea, mai mult de 7.000 MW nu putem produce din nuclear, gaze, cărbune și hidrocentrale, fără regenerabile”, spunea Ivan.

Este de remarcat, am ajuns deja la importuri maxime de energie – 3.000  – 3.100 MW în condițiile în care nici măcar vremea nu este geroasă iar consumul a ajuns la doar 8.300 MW. Nu știm ce se va întâmpla când, așa cum spunea Ivan, vom avea ger și un consum intern de 9.500 MW.

Etichete: , , , ,