A fost lansată a doua licitație pentru investițiile în regenerabile cu sprijinul Contractelor pentru Diferență

Scris de | 12 May, 2025
A fost lansată a doua licitație pentru investițiile în regenerabile cu sprijinul Contractelor pentru Diferență

Cea de-a doua licitaţie în cadrul Schemei de ajutor de stat sub formă de Contracte pentru Diferenţă (CfD) pentru susţinerea producerii de energie electrică din surse regenerabile – energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică, a fost lansată de Ministerul Energiei.

În luna decembrie a anului trecut a fost lansată prima licitație, la care au fost depuse 48 de oferte pentru ambele tehnologii, din care 47 au fost declarate eligibile pentru a intra în etapa de evaluare financiară. Totalul ofertat pentru eolian onshore a fost de 1.196 MW, respectiv 1.615 MW fotovoltaic. În urma licitației, prețurile de exercitare, pentru eolian, s-au situat între 54,5 euro/MWh și 77,3 euro/MWh, iar cele pentru fotovoltaic între 45 și 54,1 euro/MWh.

Conform unui comunicat al ministerului, în cadrul acestei de a doua licitaţii, va fi pusă la dispoziţia investitorilor o capacitate totală de 3.472 MW, distribuită astfel: 2.000 MW pentru proiecte de energie eoliană onshore; 1.472 MW pentru proiecte de energie solară fotovoltaică.

Preţurile de exercitare maxime sunt stabilite la 80 euro/MWh pentru energia eoliană şi 73 euro/MWh pentru energia solară, reflectând obiectivul de a atrage oferte competitive, în condiţii transparente şi eficiente.

Potrivit sursei citate, această a doua rundă vine după succesul primei licitaţii, organizată anul trecut, pentru care contractele de finanţare au fost deja semnate, pentru aproximativ 1.000MW parcuri eoliene şi 500MW panouri fotovoltaice.

“România scrie astăzi o nouă pagină în istoria independenţei sale energetice. Prin acest nou apel, fără precedent, deschidem larg porţile pentru cele mai mari investiţii în energie verde din ultimele decenii. Vorbim despre mii de megawaţi care vor însemna facturi mai mici pentru români, locuri de muncă mai bine plătite în toată ţara şi o economie mai sigură, mai competitivă şi mai curată. Eliminăm plafonul de 25% pe proiect, oferim libertate de aplicare fără limite de capacitate, iar regulile sunt clarificate astfel încât să reducem riscurile pentru investitori şi să creştem competiţia. Este un apel care poate schimba fundamental structura mixului energetic naţional”, a declarat ministrul Energiei, citat în comunicat.

Acesta a subliniat că obiectivul ministerului este mai multă energie regenerabilă, preţuri mai bune pentru consumatori şi independenţă energetică consolidată, în paralel cu tot efortul de creştere a capacităţii de stocare.

Elementele de noutate ale celei de-a doua licitaţii includ: se elimină plafonul de 25% pentru capacitatea maximă acordată per solicitant, cu scopul de a îmbunătăţi eficienţa costurilor, pentru a permite ofertanţilor să-şi extindă proiectele şi pentru a încuraja preţuri de exercitare mai competitive şi nu vor exista restricţii privind capacitatea de aplicare în MW (orice solicitant va putea să depună mai multe oferte şi să obţină Contracte pentru Diferenţă pentru capacitatea/capacităţile ofertate); pentru a atenua riscul de a pierde o ofertă marginală cu o capacitate mare regulile actuale prevăd că plafonul ofertei marginale este stabilit la 120%.

Etichete: , , , ,