La Turnu Măgurele a fost lansat Laboratorul Tehnic Technobuild 4.0, un spațiu educațional modern amenajat în cadrul Liceului Tehnologic „General David Praporgescu”, dedicat formării elevilor și tinerilor în domeniul construcțiilor durabile, al eficienței energetice și al tehnologiilor verzi.
Proiectul demonstrează că investițiile inteligente în educație tehnică pot produce rezultate concrete, chiar și în comunități care se confruntă cu lipsa infrastructurii moderne și cu un acces redus la resurse. Laboratorul Tehnic Technobuild 4.0 a fost realizat cu o investiție inițială de 50.000 de euro, la nivel de MVP, și reprezintă un exemplu de bună practică ce poate fi replicat la nivel național.
De la un spațiu învechit la un laborator modern pentru construcții verzi
Laboratorul Technobuild 4.0 a luat naștere prin transformarea unui spațiu școlar nefolosit, care părea blocat în anii ’90, într-un laborator complet funcțional, dotat cu echipamente și programe practice adaptate cerințelor actuale ale industriei construcțiilor.
Inițiativa este rezultatul direct al absolvirii European Institute of Sustainability by EFdeN, primul program de leadership în sustenabilitate din România, și a fost implementată de o echipă interdisciplinară formată din profesioniști din mediul privat, ONG-uri și zona creativă. Din nucleul echipei fac parte Gabriel Crîngeneanu (ISOGREEN), Alexandra Țuțuianu (Asociația ECOTECA), Bogdan Badea-Lang (Continental), Robert Diaconeasa (content creator/jurnalist) și Alexandra Deoancă (designer), alături de toți participanții primei ediții a programului EIS.


Ateliere practice pentru elevi: energie regenerabilă, NZEB și case inteligente
Lansarea laboratorului a fost însoțită de o săptămână de ateliere practice, desfășurate în perioada 15-19 decembrie, care au adus elevii în contact direct cu profesioniști din industrie. Tematicile abordate au inclus:
- sisteme de eficiență energetică;
- energie regenerabilă și instalații fotovoltaice;
- izolații din fibre de celuloză, cu demonstrații practice;
- reducerea emisiilor și standardul NZEB;
- construcția de case inteligente;
- soluții moderne de izolare pentru fațade;
- un modul dedicat tranziției de la voluntariat la antreprenoriat în construcții.
Atelierele au fost susținute de specialiști din cadrul unor companii precum ZEXexpert, Miradex, Darcom, ISOGREEN, Cluster NZEB, MATE și Knauf, consolidând legătura dintre școală și mediul economic.

De ce contează acest proiect pentru educația din România
Contextul în care apare Technobuild 4.0 este unul dificil pentru învățământul tehnic. România se află printre statele UE cu cele mai mici investiții publice în educație, cu aproximativ 2,9% din PIB, mult sub media europeană. În același timp, cheltuielile pentru cercetare și inovare rămân sub 0,5% din PIB, ceea ce se traduce prin lipsa laboratoarelor, a echipamentelor și a traseelor profesionale clare pentru tineri.
„În liceele tehnologice, ne confruntăm cu lipsa bazei materiale moderne, cu elevi care provin din medii dezavantajate și cu lipsa implicării agenților economici locali în desfășurarea practicii în producție”, explică prof. Nina Dode, inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Teleorman.
Răspuns la deficitul de forță de muncă din construcții
Sectorul construcțiilor resimte deja un deficit major de lucrători calificați, estimat la peste 100.000 de posturi neacoperite. Technobuild 4.0 își propune să răspundă direct acestei probleme, prin formarea unei generații de tehnicieni pregătiți pentru standardele construcțiilor verzi.
„Prin această inițiativă ne propunem să contribuim activ la reducerea deficitului de peste 100.000 de lucrători calificați de pe piața muncii și să susținem dezvoltarea unei forțe de muncă pregătite pentru standardele exigente ale construcțiilor verzi”, a fost mesajul proiectului Technobuild 4.0.
Un model replicabil pentru liceele tehnologice din România
Laboratorul Technobuild 4.0, realizat cu sprijinul NEPI Rockcastle, nu este doar un proiect punctual, ci un model educațional scalabil, ce poate fi implementat și în alte licee tehnologice din țară. Următoarea etapă vizează extinderea inițiativei și colaborarea cu Ministerul Educației, pentru modernizarea învățământului tehnic în acord cu principiile de sustenabilitate, digitalizare și eficiență energetică.
La Turnu Măgurele, Technobuild 4.0 a demonstrat că investiția în competențe practice poate genera impact real: elevi mai bine pregătiți, companii care găsesc specialiști și comunități care își valorifică resursele locale.