Statul are restanțe de 8 miliarde de lei către furnizorii de energie, în baza mecanismului de plafonare-compensare, potrivit Asociației Furnizorilor de Energie (AFEER) din România.
Reprezentanții asociației au precizat că statul nu a mai făcut decontări din februarie anul trecut.
„Dacă aceste plăți nu se deblochează măcar parțial, există riscul ca unii dintre furnizori să intre în incapacitate de plată, ceea ce va duce la probleme în lanț în tot sectorul energetic”, avertizează AFEER.
„Intrarea unui furnizor în incapacitate de plată ar declanșa efecte în lanț și majorări de preț pentru toți consumatorii”, a declarat Laurențiu Urluescu, președintele AFEER.
„Această schemă de plafonare și neplata de către stat a sumelor restante pun presiune pe piață, iar consecințele se vor resimți tot asupra consumatorilor, prin creșterea prețurilor și blocarea investițiilor”, a adăugat el.
Statul trebuie să liberalizeze piața la 1 aprilie, altfel furnizorii vor avea probleme
AFEER solicită liberalizarea pieței de energie de la 1 aprilie, conform legislației actuale, subliniind că sprijinul financiar ar trebui să fie direcționat exclusiv către consumatorii vulnerabili, nu către toți.
Urluescu a menționat că a avertizat autoritățile încă din august despre riscurile prelungirii schemei: „Este o măsură electorală pe care furnizorii nu o mai pot susține, iar colapsul unui furnizor ar afecta întregul lanț: distribuție, transport, producție, consumatori și economia națională. Avem obligația legală să tragem acest semnal de alarmă”.