Ministerul Energiei din Bulgaria a semnat un acord cu Shell pentru prospecțiuni și explorare de petrol și gaze în Marea Neagră.
Este vorba despre blocul offshore 1-26 Khan Tervel, aflat în zona economică exclusivă a țării din Marea Neagră.
Programul propus de Shell presupune activități geologice și geofizice complexe, inclusiv realizarea de noi studii seismice 3D, procesarea și interpretarea datelor seismice și evaluarea potențialului zonei, a precizat ministerul într-un comunicat, citat de publicația SeeNews.
Shell va finanța formarea specialiștilor din Bulgaria în sectorul de petrol și gaze
Compania va finanța, de asemenea, inițiative educaționale pentru a sprijini formarea specialiștilor bulgari în domeniul explorării și producției de petrol și gaze.
Ministrul Energiei, Zhecho Stankov, a declarat că, în cazul în care vor fi descoperite resurse, până la 30% din beneficii vor reveni țării prin taxe de concesiune. Contractul va contribui, de asemenea, la atingerea independenței energetice a Bulgariei.
„Așteptăm cu interes primele etape ale acestei campanii de explorare în Marea Neagră bulgară, în timp ce desfășurăm studiile seismice. Shell are un istoric solid de activități de explorare sigure și eficiente în Marea Neagră bulgară și suntem încântați să ne aducem din nou experiența în Bulgaria”, a declarat Eugene Okpere, vicepreședinte executiv Shell pentru explorare, strategie și portofoliu.
Contractul urmează unei proceduri de licitație lansate în iunie anul trecut, care a atras patru companii, dintre care două au depus oferte.
Shell a fost aleasă pe baza programului propus de lucru și investiții, a angajamentelor privind protecția mediului, a fondurilor pentru formare și a plății unui bonus către stat pe perioada de cinci ani de explorare. Compania va plăti, de asemenea, o taxă anuală pentru suprafața concesionată.