ROMATOM, la prima Adunare Generală a Alianței Industriale Europene pentru SMR

Scris de | 4 June, 2024
ROMATOM, la prima Adunare Generală a Alianței Industriale Europene pentru SMR
Centrala nuclearoelectrica Cernavoda - sursa foto: Nuclearelectrica (Facebook)

Forumul Atomic Român ROMATOM a participat la prima Adunare Generală a Alianței Industriale Europene pentru Reactoare Modulare Mici (SMR), organizată de Comisia Europeană la Bruxelles în perioada 29 – 30 mai. Evenimentul a adunat peste 300 de delegați reprezentând 277 de membri, confirmând interesul și angajamentul puternic al comunității europene pentru dezvoltarea tehnologiei SMR și a energiei nucleare ca parte esențială a mixului energetic sustenabil, potrivit unui comunicat de presă al organizației.

Reprezentând asociația industriei nucleare din România din care fac parte peste 60 de membri, ROMATOM a fost reprezentat la eveniment de Gianni VILLABRUNA – membru în Comitetul Director al ROMATOM. Gianni VILLABRUNA a subliniat importanța colaborării între toți actorii angajați în dezvoltarea și implementarea SMR-urilor în Europa.

Participarea la prima Adunare Generală a alianței marchează un pas semnificativ pentru ROMATOM și pentru România în cadrul eforturilor europene și globale de decarbonizare. Este esențial să considerăm diverse perspective și să asigurăm că rămânem transparenți, deschiși și incluzivi în toate dezbaterile noastre. ROMATOM susține activ dezvoltarea și promovarea proiectelor românești NuScale VOYGR (reactoare modulare mici care se bazează pe tehnologia reactoarelor cu apă uşoară presurizată) și ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor Demonstrator, care are la bază tehnologia reactoarelor rapide răcite cu plumb)”, a afirmat Gianni VILLABRUNA.

Invitat la eveniment ca reprezentant al industriei europene la nivel înalt, Cosmin GHIȚĂ, CEO Nuclearelectrica, a vorbit alături de oficiali europeni și reprezentanți ai industriei. „Am încredere în dezvoltarea strategică a tehnologiei SMR și a proiectelor nucleare care folosesc această tehnologie. Armonizarea reglementărilor și standardizarea tehnologică vor reduce costurile pentru o tehnologie sigură și cu potențial de a produce energie curată și competitivă pe termen lung și foarte lung. Trebuie să construim și să consolidăm lanțurile de producție, programele de formare și inclusiv programele de stimulare financiară pentru un nou ecosistem industrial, format în jurul tehnologiei reactoarelor modulare mici”, a declarat Cosmin Ghiță, CEO al Nuclearelectrica.

De asemenea, Melania AMUZA, CEO RoPower – compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România – a declarat:

Este indispensabil ca proiectele care deja se află în dezvoltare și se bazează pe tehnologia SMR să acționeze într-un cadru strategic comun și să reprezinte un catalizator și un potențator pentru noi proiecte de același tip. Următorii ani sunt cruciali pentru crearea unei fundații industriale solide, care să susțină proiectele energetice de tip SMR în Europa. În calitate de dezvoltator și promotor al unuia dintre cele mai avansate proiecte de acest tip din Uniunea Europeană, mizăm pe formarea cu celeritate a unor centre tip HUB industrial-tehnologic SMR, inclusiv în România“, a declarat Melania Amuza, CEO al companiei RoPower Nuclear, dezvoltator pentru proiectul SMR de la Doicești.

În jurul nucleului existent de expertiză și pregătire în industria nucleară trebuie să formăm lanțuri noi de producție, pe fiecare nivel relevant pentru un proiect SMR. De la fabricație și asamblare, până la construcție, mentenanță și evident pregătirea personalului înalt calificat“, a continuat aceasta.

RATEN (Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară) a fost reprezentată la prima adunare generală a Alianței de  Sorin APOSTOLICEANU, Director economic al regiei. ”În calitatea sa de organizație de suport tehnic (TSO) pentru domeniul nuclear, RATEN prin sucursalele sale susține toate proiectele de SMR din România”.

Marian-Cătălin DUCU, Director pentru strategie și dezvoltare, a afirmat: “În plus, RATEN ca instituție desemnată pentru dezvoltarea reactorului ALFRED în România (reactor nuclear de Generația a IV-a), a atras fonduri europene în valoare de 122 mil. Euro prin mecanismul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) în vederea implementării a două proiecte strategice pentru realizarea infrastructurii de cercetare, dezvoltare, testare și calificare a tehnologiei LFR (Lead cooled Fast Reactor, sau reactori nucleari cu neutroni rapizi răciți cu plumb topit). Alături de Ansaldo Nucleare și ENEA din Italia, precum și SCK-CEN din Belgia, cu susținerea Westinghouse Electric, RATEN a înaintat Alianței Industriale Europene pentru Reactoare Modulare Mici (SMR) o propunere de proiect pentru reactorul ALFRED, care va fi realizat pe platforma nucleară a regiei, de la Mioveni, Argeș”.

Până în acest moment, România este reprezentată în Alianța Industrială Europeană pentru SMR de: Ministerul Energiei, Nuclearelectrica, RoPower, ROMATOM, Walter Tosto WTB, Adkron Group (EMEA) SRL, RATEN, Center of Technology and Engineering for Nuclear Projects Magurele (RATEN CITON), Electrocentrale București, Print House Advertising, ALRO, AtomTerra, Universitatea Politehnica București, Compania Locala de Termoficare COLTERM, Asociația Black Sea Women in Nuclear Network.

Prezent la eveniment, Comisarul european Thierry BRETON, responsabil pentru piața internă, a subliniat importanța lanțului de aprovizionare, inclusiv accesul la o forță de muncă calificată. Prin eforturile Alianței și a membrilor săi, se fac pași importanți ca Europa să devină primul continent 100% decarbonizat până în 2050.

Următorii pași imediați după această Adunare Generală vor include elaborarea hărților tehnologice ale Alianței și Planul de Acțiune Strategic, precum și lansarea a opt grupuri de lucru tehnice, acestea servind ca instrument principal în implementarea proiectelor SMR în Europa: Industrial Applications, Technology and R&D&I, Supply Chain, Skills, Public Engagement, Nuclear safety, Fuel cycle and waste management, Financing, mai arată ROMATOM.

Alianța Industrială Europeană pentru Reactoare Modulare Mici (SMRs) a fost creată în contextul Pactului Verde European, care urmărește reducere cu 90% a emisiilor de CO₂ până în anul 2040, folosind toate tehnologiile cu emisii reduse de carbon disponibile. Se preconizează că energia regenerabilă, complementată de energia nucleară va acoperi peste 90% din consumul de electricitate al UE în 2040.

Despre ROMATOM

Fondat în 2001, Forumul Atomic Român ROMATOM este organizația principală care reprezintă și promovează interesele sectorului nuclear din România, având ca scop susținerea și promovarea utilizării sigure și eficiente a energiei nucleare. La nivel European, ROMATOM este membru Nucleareurope și are acorduri și memorandumuri de colaborare încheiate cu organizații din industrie la nivel global.