România continuă să fie importator net de energie electrică, producția în termocentrale este pe primul loc

Scris de | 14 November, 2024
România continuă să fie importator net de energie electrică, producția în termocentrale este pe primul loc

Consumul final de energie electrică în primele nouă luni ale acestui an a fost de 37,44 miliarde kWh, cu 1,2% mai mare faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică. Se menține tendința din anii anteriori, în care consumul final de energie electrică în economie a crescut cu doar 0,7%, în timp ce consumul populaţiei a crescut cu 3,2%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1%.
În aceste condiții, România a fost și în primele nouă luni ale anului 2024 importator net de energie electrică, fiind înregistrată o creștere de 3TWh, față de aceeași perioadă a anului trecut. Sistemul Energetic Național a fost pe un deficit de 1,3TWh, dacă luăm în comparație și exporturile de energie electrică, care au totalizat 5,1TWh, la o cotă a importurilor de 6,4 TWh.

Ceea ce surprinde într-o oarecare măsură este faptul că producţia din termocentrale a fost de 12,64 miliarde kWh, în scădere cu 0,3%, producţia din hidrocentrale a fost de 11,46 miliarde kWh, în scădere cu 23,6%, iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7,97 miliarde kWh, în scădere cu 3,8%. Cu alte cuvinte, în ciuda restricțiilor la care este supus, cărbunele rămâne în poziția de principal generator de energie electrică

Energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024 a fost de 2,93 miliarde kWh, în creştere cu 58,6% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cifrele referitoare la energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice includ şi prosumatorii, care deja au trecut de pragul de 2.000 de MW instalați, conform ultimelor date de la Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, a fost de 4,63 miliarde kWh, consemnând un declin de 16,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,55 miliarde kWh, în scădere cu 3,9%. Statisticile INS mai arată că resursele de energie primară, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, au scăzut cu 2,5%, iar cele de energie electrică au fost mai mici cu 0,3% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023.

Principalele resurse de energie primară, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, au totalizat 23,98 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 614.900 tep faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023.

Producţia internă a însumat 12,66 milioane tep, în scădere cu 5,4% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, iar importul a fost de 11,32 milioane tep, în creştere cu 0,9%.

Etichete: , , , ,