Prosumatorii ocupă acum locul al doilea în România în funcție de capacitatea energetică instalată, iar valoarea investițiilor în aceste instalații depășește 2,2 miliarde de euro, conform datelor Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE).
„Oficial, prosumatorii din România, cumulat, reprezintă al doilea producător de energie – intermitent – din România, cu a doua cea mai mare putere instalată. Puterea instalată a prosumatorilor, raportată la condițiile de solarizare din România, generează anual aproximativ 4,42 TWh de energie. Aceasta energie produsă – este cea care ține facturile sub control pentru sute de mii de gospodării și afaceri”, se arat într-un comunicat al organizației.
Potrivit sursei citate, România este singura țară din Europa unde prosumatorii își primesc banii după doi ani.
Deși produc 10% din energia țării și alimentează comunitățile locale, legislația actuală favorizează furnizorii, permițându-le acestora să amâne plățile către prosumatori timp de 24 de luni.
Prosumatorii au investit în total 2,2 miliarde de euro
În total, prosumatorii au investit aproximativ 2,2 miliarde de euro din resurse proprii sau credite bancare pentru a-și produce energia.
„Este, probabil, una dintre cele mai mari mobilizări financiare private din sectorul energetic românesc. Acest lucru spune o poveste simplă: atunci când există o soluție clară și accesibilă, românii acționează”, se mai arată în comunicat.
Potrivit asociației, acest lucru înseamnă mai puține importuri de energie, stabilizarea rețelelor locale și un avantaj clar pentru sistemul energetic, prin producția distribuită în sute de mii de puncte, fără costuri majore de transport, uzură și pierderi tehnologice.
În România există aproape 305.000 de prosumatori, iar, la finalul anului, numărul lor ar putea ajunge la 400.000.