Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 riscă să se blocheze din nou, după ce o instituție financiară nebancară a dat în judecată Administrația Fondului pentru Mediu.
„Programul Casa Verde 2024 riscă un nou blocaj. Se pare că programul „Casa Verde” a devenit sinonim cu posibile întârzieri cauzate de acțiuni în instanță. De această dată, însă, nu este vorba despre un instalator nemulțumit, ci despre o situație mai complexă, care implică o firmă IFN (Institutie Financiara Nebancare), potrivit Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE).
„Petentul, de data aceasta, este chiar una dintre firmele IFN care, în acest an, a furnizat scrisori de garanție bancară pentru mulți dintre instalatorii înscriși în program. Nemulțumirea ei constă în faptul că, scrisorile emise de această firmă nu au mai fost acceptate de către Ministerul Mediului. Cerințele privind garanția, cuantumul acesteia (40.000 EUR) și condițiile aferente sunt specificate clar în Ghidul de Finanțare, la Art. 15”, spune asociația.
În noiembrie, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a constatat că o mare parte dintre instalatorii care s-au înscris au apelat la scrisori de garanție emise de firme care nu îndeplinesc condițiile necesare.
În consecință, AFM le-a solicitat instalatorilor să prezinte, în termen de 15 zile, garanții conforme cu cerințele specificate în Ghidul Programului pentru 2024.
„Una dintre firmele IFN afectate este Trustee Capital Management IFN OU, ale cărei scrisori de garanție pentru instalatori au fost respinse. Considerând că a fost nedreptățită, compania a dat în judecată Ministerul Mediului, solicitând suspendarea executării actului administrativ ORD. 20475/20/09/2024, în baza căruia funcționează programul „Casa Verde Fotovoltaice”, au adăugat reprezentanții Asociației Prosumatorilor.
Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 16 decembrie 2024. În funcție de decizia instanței, programul ar putea fi suspendat, afectând grav viitorii prosumatori și beneficiarii „Casa Verde 2024”, mai spune asociația.
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) atrage atenția asupra faptului că aceste întârzieri au un impact negativ asupra tranziției energetice a viitorilor prosumatori și subliniază necesitatea unei mai bune clarificări a cerințelor și procedurilor din cadrul programului AFM pentru a preveni astfel de situații pe viitor.