Noua sesiune Casa Verde Fotovoltaice lansată de astăzi

Scris de | 23 January, 2024
Noua sesiune Casa Verde Fotovoltaice lansată de astăzi

Aplicaţia Programului Casa Verde Fotovoltaice, prin care se pot instala panouri fotovoltaice pentru producția de energie în unități rezidențiale, a fost lansată marți dimineața.

Astfel, toţi solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării programului au la dispoziţie un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de Administrația Fondului de Mediu (AFM).

„Asta înseamnă că, în cel mai scurt timp, 90.000 de gospodării din România vor beneficia de o factură mai mică pentru curentul electric, producând, în acelaşi timp, energie curată, fără emisii şi poluare. Dacă adăugăm cei aproximativ 100.000 de potenţiali beneficiari din ediţia din 2024 a programului, când avem un buget record de 2 miliarde lei, dar şi alte programe de finanţare de la nivelul Guvernului, putem spune că, într-adevăr, 2024 va fi anul prosumatorilor în România”, a scris recent ministrul Mediului, Mircea Fechet, pe Facebook.

În cadrul aplicaţiei va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validaţi de AFM.

În acest termen, instalatorii selectaţi au obligaţia efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum şi aprobarea solicitanţilor eligibili, în condiţiile şi termenele stabilite prin această schemă de suport.

Etichete: , ,