Ministerul Energiei: Situație de urgență în alimentarea cu țiței

Scris de | 4 August, 2025
Ministerul Energiei: Situație de urgență în alimentarea cu țiței

Ministerul Energiei a emis un ordin prin care a declarat situație de urgență – nivel criză în aprovizionarea cu țiței și motorină.

„Se constată existența unei situații de criză locală indusă de disfuncționalități majore în aprovizionarea cu țiței și se declară situație de urgență – nivel criză.
Articolul 2: Se autorizează eliberarea de către Societatea OMV PETROM – S.A. a 80.000 tone de țiței și 30.000 tone de motorină din stocurile de urgență de țiței și produse petroliere constituite de către operatorul economic în calitate de titular al obligației de stocare, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului energiei nr. 622/2025 privind stabilirea nivelului stocurilor minime și aprobarea modului de calcul al stocurilor de urgență pentru țiței și/sau produse petroliere a căror constituire revine titularilor obligațiilor de stocare în vederea menținerii acestora în perioada 1 iulie 2025-30 iunie 2026”, se arată în ordinul emis pe 28 iulie.

Se mai precizează că această măsură a fost luată „Luând în considerare: – adresele OMV Petrom nr. 234 din 23.07.2025 și nr. 240 din 24.07.2025”.

De ce a declanșat Ministerul Energiei situație de urgență

Ca urmare a informațiilor apărute în presa națională, Ministerul Energiei face următoarele precizări: „Compania OMV Petrom a informat Ministerul Energiei că, în perioada 16–18 iulie, OMV Petrom SA a recepționat un vas de țiței azer (92 kt) încărcat în portul Ceyhan (Turcia).

În urma analizelor re-efectuate și la descărcare, acest lot de țiței s-a dovedit a fi contaminat cu cloruri organice de la portul de încărcare”, se arată în reacția ministerului.

De asemenea, ca urmare a analizelor efectuate, Petrom a luat decizia de a refuza încărcarea unui alt transport de 92 kt.

Astfel, 184 kt de țiței de import au devenit indisponibile din lanțul de aprovizionare al rafinăriei Petrobrazi.

Așadar, OMV Petrom a solicitat eliberarea temporară a 80.000 tone de țiței și 30.000 tone de motorină din stocurile de urgență, pentru a asigura continuitatea operării rafinăriei Petrobrazi și menținerea echilibrului pe piața națională de produse petroliere.
Solicitarea a avut ca temei imposibilitatea altor rafinării de a prelua cantități din țițeiul contaminat, precum și contaminarea, respectiv blocarea principalelor surse internaționale de țiței de import (BTC, CPC).

În aceste condiții, s-a constatat existența unei situații de criză locală, cauzată de disfuncționalități majore în aprovizionarea cu țiței.

Eliberarea de produse din stocurile de urgență se poate autoriza doar în situația în care este declarată o situație de urgență – nivel de criză, cu notificarea prealabilă a Comisiei Europene – DG Energy.

Ministerul Energiei a notificat Comisia Europeană și a declarat situația de urgență – nivel de criză. De asemenea, a autorizat eliberarea de stocuri de urgență din stocurile constituite de OMV Petrom, asigurând astfel funcționarea neîntreruptă a rafinăriei și evitarea unei perturbări majore pe piața națională de carburanți.