Companiile de energie vor să facă investiții de 4-5 miliarde de lei anual în rețelele de distribuție, spune șeful E.ON România.
Aceasta pe lângă cele aferente activităților aflate în desfășurare.
Acești bani sunt necesari modernizării și întăririi rețelelor pentru a face față valului de regenerabile și pentru creșterea calității serviciilor, spune Volker Raffel, directorul general E.ON România.
Însă deblocarea acestor planuri depinde de îmbunătățirea cadrului de reglementare, a adăugat el.
„Dacă vom reuși să investim aceste sume în rețele, impactul asupra costului plătit de clienți va fi unul nesemnificativ, de doar 1 ban/kWh, ceea ce ar însemna o creștere de 0,67% a prețului final, în acest an. La nivelul anului 2030, după cinci ani de investiții continue, vom ajunge la un impact adițional în costul plătit de clientul final de numai 5 bani/kWh, așadar impactul în factură va fi de 3%”, a mai spus șeful E.ON.
95% din investiții în rețelele de distribuție se vor duce către firme românești
Potrivit lui Raffel, 95% din investiții vor merge către firmele românești, deci acești bani vor rămâne în țară și vor contribui la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă.
Mai mult, fiecare 1 miliard de lei investit suplimentar în distribuția de energie înseamnă un impact de 10 miliarde de lei în PIB, în total, din care circa 5 miliarde de lei direct în sectorul energetic și în sectoarele aferente, alte 5 miliarde de lei fiind luate în calcul la nivelul întregii economii.
- „Vorbim, deci, despre un factor de multiplicare de 1 la 10. Dacă ne raportăm la investiții de 5 miliarde de lei realizate sau blocate în sectorul de distribuție, PIB-ul țării va câștiga sau va pierde beneficii care însumează 50 de miliarde de lei, anual.
- Este un efort care poate și trebuie făcut, pentru că doar așa putem să conectăm mai multe surse de energie regenerabilă, mai mulți producători și prosumatori, în condiții de siguranță și stabilitate a rețelei. Dacă această energie verde ajunge în rețea, vom putea să reducem prețul energiei electrice, în beneficiul companiilor și al consumatorilor casnici”
„Dacă rețeaua este mai bună și costurile de racordare scad, înseamnă că încurajăm mai mulți investitori să vină în România și, în final, cu mai mulți utilizatori în aceeași rețea, tariful de distribuție ar putea să se reducă pentru fiecare, ajutând în paralel creșterea economică a României”, a continuat Raffel, într-o postare pe Facebook.