Ghid ENERTOWN pentru tranziția energetică în orașele mici din România 

Scris de | 30 April, 2024
Ghid ENERTOWN pentru tranziția energetică în orașele mici din România 

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare pentru a naviga cu succes prin transformările tranziției, precum și de un dialog mai bun cu autoritățile centrale. De asemenea, cetățenii din aceste comunități mici au nevoie de informații accesibile, astfel încât să poată lua cele mai bune decizii în ceea ce privește energia din surse regenerabile, comportamentele pentru eficiența energetică, precum și sursele de finanțare aferente. Acestea sunt câteva concluzii ale proiectului „Educație energetică pentru localități urbane durabile – ENERTOWN”, finanțat de Innovation Norway și derulat de Asociația Centrul pentru Studiul Democrației (inițiatorul Observatorului Român al Sărăciei Energetice) în parteneriat cu Universitatea din Stavanger (Norvegia) și cu Asociația Circular – ECERA, alături de Servelect, în perioada 1 aprilie 2023 – 30 aprilie 2024, potrivit unui comunicat de presă al ORSE.

ENERTOWN a prilejuit, timp de un an, o serie de interacțiuni între experții care fac parte din echipa de proiect și membrii comunității locale din patru orașe mici – Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Huedin, ca etapă pilot. Totodată, a inclus un schimb de bune practici între reprezentanții acestor comunități și partenerii cu expertiză în administrația locală din Norvegia, în special cu ocazia vizitei în Norvegia din perioada 23-27 octombrie 2023.

Interacțiunile pe care experții ORSE le au cu membrii comunităților locale vizează mai multe faze de acțiune: conștientizare, diagnoză, construirea de competențe, asistență în elaborarea de politici locale și în implementarea acestora. Prin proiectul ENERTOWN, experții au urmărit în special prima dimensiune, aceea de a crește nivelul de conștientizare și cunoaștere cu privire la tranziția energetică, în contextul în care orașele de dimensiuni mai reduse au de-a face cu provocări diferite de cele ale orașelor mari.

În seria de dialoguri din cadrul proiectului, au avut loc întâlniri cu cetățenii, la care au luat parte reprezentanți ai sistemului educațional (inclusiv elevi), antreprenori locali, reprezentanți ai asociațiilor de proprietari. În cadrul acestor întâlniri, au fost culese percepțiile proprii ale comunităților locale cu privire la tranziția energetică și implicațiile pe care aceasta le are la nivelul comunităților locale, precum și impactul asupra calității vieții.

Întâlnirile cu cetățenii au fost cele mai dense în conținut. Ne-au ajutat și pe noi să ne îmbogățim nivelul de înțelegere cu privire la modul în care astfel de dinamici macro, adeseori reglementate la nivel european sau național, sunt percepute la nivel local. Chiar dacă există multă variație de la un context local la altul, există o nemulțumire colectivă cu privire la felul adeseori netransparent și lipsit de coordonare prin care actorii de la nivel central (entități guvernamentale sau companii private) comunică cu administrațiile locale. ENERTOWN a adus în prim-plan vocea oamenilor din orașele mici, care se simt adesea marginalizați și lipsiți de putere”, a declarat George Jiglău, președintele Asociației Centrul pentru Studiul Democrației.

De asemenea, au fost surprinse câteva situații extrem de relevante, cum ar fi tranziția către gaz natural de la Huedin, în contextul în care la nivel european și chiar național se merge spre renunțarea la gaz. Trecerea de la lemn la gaze naturale are un impact în general pozitiv asupra calității vieții la nivel local.

„În contextul tranziției orașului către gaz natural, pentru localnici lemnul rămâne un combustibil alternativ de dorit mai ales când prețurile cresc. Localnicii nu și-au desființat soba de lemne, chiar dacă au trecut pe gaze naturale. Această flexibilitate este bine-venită mai ales în contexte cum a fost cel al creșterii prețurilor la energie de anul trecut. Mai ales în zonele acestea de munte, iarna e mai lungă, acest aspect este foarte important”, mai spune George Jiglău, președintele Asociației Centrul pentru Studiul Democrației.

Așadar, proiectul ENERTOWN aduce mai multă lumină asupra problemelor și oportunităților din orașele mici ale României în contextul tranziției energetice. Lecțiile învățate:

  • Comunicare, coordonare, cooperare – Nevoia unei comunicări mai transparente și coordonate între nivelurile central și local și încurajarea cooperării între orașe pentru realizarea de proiecte comune pentru accesarea fondurilor.
  • Resurse și fonduri – Importanța unei distribuiri echitabile a fondurilor europene și a cooperării între primăriile orașelor mici pentru accesarea acestor bani.
  • Rolul școlilor în dezvoltarea comunității – Implicarea activă a școlilor în educația privind sustenabilitatea și tranziția energetică în rândul comunității locale.

Ghidul ENERTOWN

Totodată, pe baza experienței acumulate în proiect, echipa ENERTOWN a realizat materiale de informare care vor fi orientate atât către autoritățile locale, cât și către membri ai comunității. Materialele au fost sintetizate în Ghidul ENERTOWN.

Ghidul abordează provocările modernizării clădirilor pentru a îmbunătăți eficiența termică și reducerea emisiilor de CO2, evidențiind soluții tehnice și financiare disponibile. Ghidul include aspecte legate de consumatorul vulnerabil și de impactul sărăciei energetice, subliniind necesitatea unor politici bine direcționate și a investițiilor în tehnologii sustenabile, precum și accesul la energie pentru toți. De asemenea, ghidul oferă recomandări concrete pentru reducerea risipei de energie în clădirile publice și în cele rezidențiale.

Proiectul „Educație energetică pentru localități urbane durabile – ENERTOWN” este finanțat de Innovation Norway prin Granturile Norvegiene 2014 – 2021 (https://www.innovasjonnorge.no, Working together for a green, competitive and inclusive Europe), prin programul „Energy Programme in Romania”, având o finanțare de 195.774 EURO, cu o valoare a grantului de 174.696 EURO. Mai multe informații despre proiect se regăsesc pe website-ul: https://www.enertown.ro/

Odată finalizat acest proiect, echipa ENERTOWN va continua dialogul cu autoritățile locale pentru a sprijini elaborarea de politici locale în zona creșterii eficienței energetice și combaterii sărăciei energetice. Totodată, va căuta modalități, inclusiv financiare, să replice această experiență și la nivelul altor primării din zona urbanului mic.

Despre Observatorul Român al Sărăciei Energetice

Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE) este un proiect inițiat de Centrul pentru Studiul Democrației, think-tank înființat în anul 2006 în cadrul Departamentului de Știinţe Politice, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde funcționează ca centru de cercetare acreditat.

Scopul acestei inițiative este de a oferi o perspectivă de 360 de grade asupra sărăciei energetice la nivel național, precum și expertiza necesară pentru combaterea acestui fenomen complex, ce afectează o mare parte a populației. Prin ORSE, sunt aduși la aceeași masă experți de vârf din diverse domenii relevante pentru subiectul sărăciei energetice din România, pentru a identifica cele mai bune soluții. Mai multe informații despre acest proiect, dar și despre fenomenul sărăciei energetice la nivel național puteți afla de pe website-ul ORSE: www.saracie-energetica.ro.

(Sursa foto main: Pixabay.com)