FomCo Solar, în parteneriat cu Dunext România, a organizat pe 24 iulie 2026, la Hotel Imperial Inn din Târgu Mureș, ENERGY STORAGE OPEN DAY 2026, un eveniment dedicat tehnologiilor moderne de stocare a energiei.
Evenimentul a reunit aproximativ 80-100 de profesioniști din domeniul energiei regenerabile, inclusiv dezvoltatori, investitori, EPC, proiectanți, instalatori, reprezentanți ai mediului de afaceri și specialiști ai industriei. Participanții au avut ocazia să ia parte și la vizitarea unuia dintre proiectele de referință din județul Mureș în domeniul sistemelor de stocare a energiei (BESS).
În contextul dezvoltării accelerate a energiei regenerabile și al interesului tot mai mare pentru soluțiile de stocare, ENERGY STORAGE OPEN DAY 2026 a oferit un cadru de întâlnire pentru profesioniștii implicați în dezvoltarea viitorului energetic, facilitând schimbul de experiență și dezvoltarea unor noi parteneriate.
Organizat de FomCo Solar, în parteneriat cu Dunext România, evenimentul a adus în prim-plan cele mai recente soluții Battery Energy Storage Systems (BESS), aplicațiile acestora pentru proiecte comerciale, industriale și utility-scale, precum și tendințele care modelează viitorul stocării energiei și integrarea acesteia în infrastructura energetică modernă.
Participanții au descoperit exemple concrete de implementare, modele de optimizare și valorificare a energiei stocate, precum și beneficiile pe care tehnologiile BESS le oferă pentru creșterea eficienței și flexibilității sistemelor energetice bazate pe surse regenerabile.

Vizită tehnică într-un proiect de referință
Unul dintre momentele centrale ale ENERGY STORAGE OPEN DAY 2026 a fost vizita tehnică la amplasamentul parcului fotovoltaic FomCo Solar din localitatea Chirileu, județul Mureș, unde participanții au putut vedea unul dintre proiectele de referință în domeniul stocării energiei, implementat în parteneriat cu Dunext România.
Proiectul integrează un sistem de stocare cu o capacitate de 20 MWh, conectat la un parc fotovoltaic cu o putere instalată de aproximativ 6 MW, aflat în proprietatea FomCo Solar, reprezentând una dintre cele mai importante investiții de acest tip realizate în județul Mureș.
Parcul fotovoltaic din Chirileu reprezintă unul dintre proiectele strategice dezvoltate de FomCo Solar și reflectă direcția companiei de a investi în soluții moderne de producere, stocare și management al energiei.
În cadrul vizitei, participanții au văzut sistemul în funcțiune și au discutat direct cu specialiștii implicați în proiectarea și implementarea acestuia, într-un context practic, bazat pe experiență și rezultate reale.

O platformă pentru dialog și colaborare
Pe lângă prezentările tehnice și studiile de caz, evenimentul a inclus sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri, dezbateri aplicate și oportunități de networking între producători, dezvoltatori, integratori și parteneri din industrie.
ENERGY STORAGE OPEN DAY 2026 a confirmat interesul crescut al pieței pentru soluțiile moderne de stocare a energiei și a oferit o platformă relevantă pentru schimbul de experiență între profesioniștii implicați în dezvoltarea acestui sector.
„Cred cu tărie că viitorul energiei regenerabile înseamnă mai mult decât producerea energiei curate. Înseamnă soluții complete, capabile să producă, să stocheze și să gestioneze inteligent energia. La FomCo Solar am crezut întotdeauna că fiecare proiect contează, indiferent de dimensiunea lui. Prin ENERGY STORAGE OPEN DAY ne dorim să împărtășim experiența acumulată în proiectele noastre, să încurajăm dialogul între specialiști și să contribuim la dezvoltarea unei piețe a energiei mai moderne, mai eficiente și mai sustenabile în România”, a declarat Nyulas Bernát László, fondator al FomCo Solar.
Din perspectiva Dunext România, performanța unei soluții de stocare depinde nu doar de tehnologia aleasă, ci și de modul în care proiectul este construit, implementat și susținut pe termen lung.
„Pentru noi, un sistem de stocare nu este doar un echipament livrat, ci o soluție care trebuie să funcționeze corect și să genereze valoare pe termen lung. De aceea, echipa Dunext România rămâne alături de client în fiecare etapă: de la înțelegerea nevoilor și configurarea soluției, până la livrare, punere în funcțiune și suport tehnic pe întreaga durată de utilizare a echipamentelor. Profesionalismul înseamnă să înțelegi proiectul în ansamblu, să răspunzi rapid și să îți asumi rezultatul”, a declarat Marius Varga, country manager Dunext România și Moldova.
Prin organizarea acestui eveniment, FomCo Solar și Dunext România și-au reafirmat angajamentul de a promova tehnologiile inovatoare și de a contribui activ la dezvoltarea unor soluții energetice performante, eficiente și orientate către viitor.