Delgaz Grid a investit, anul trecut, 241 milioane de euro în rețelele de gaze naturale și electricitate, potrivit unui comunicat al companiei.
Pentru anul în curs are planificată o sumă-record, de 1,4 miliarde de lei (282 de milioane euro), cu 17% mai mult decât în 2025.
Susținute din surse proprii și fonduri europene atrase, investițiile realizate în 2025 au fost cu peste 165% mai mari față de valoarea medie anuală din intervalul 2010-2019 (când acestea se situau la circa 90 de milioane de euro/an).
În distribuția de gaze naturale au fost consemnate investiții de peste 538 milioane de lei (107 milioane euro), fiind modernizați 448 km de conducte și branșamente gaz. Rețeaua de distribuție a fost extinsă cu 253 km, fiind racordați 31.000 de noi consumatori. Totodată, în parteneriat cu autoritățile locale, au fost înființate distribuții de gaze naturale în 7 localități din județele Sibiu, Timiș și Bacău, pe o lungime care însumează 84 de kilometri.
Au fost modernizate șase stații de reglare-măsurare a gazelor naturale – în județele Bacău, Caraș-Severin, Hunedoara și Iași –, care au dus la îmbunătățirea calității serviciului de distribuţie pentru consumatorii din zonele deservite.
Investițiile în rețeaua electrică au fost de 134 milioane de euro
Pe segmentul de energie electrică, valoarea investițiilor a fost de 674 milioane de lei (134 milioane de euro), rețeaua de distribuție fiind modernizată pe o lungime de 1.405 km și extinsă cu 720 km. Au fost racordați circa 36.500 noi utilizatori, dintre care 22.000 de consumatori și 14.500 prosumatori.
La sfârșitul anului 2025 erau deja instalate 586.000 contoare SMART (circa 80.000 montate anul trecut), dintre care 525.000 sunt și integrate în sistemul de măsură inteligent (SMI). Platforma digitală MDM/MDC (Managementul Datelor de Măsurare/Managementul Colectării Datelor), cu o capacitate de integrare a 1.600.000 contoare, asigură suportul pentru SMI.
În acest moment, 124 de stații de transformare din cele 130 operate de Delgaz Grid sunt integrate în SCADA (Achiziție de Date și Control la Distanță), dar și 688 de posturi de transformare automatizate din zona urbană (70 dintre ele în 2025). De asemenea, peste 2.031 de echipamente telecomandate integrate în SCADA (separatoare și reclosere) sunt instalate în rețelele aeriene de medie tensiune, din care 121 anul trecut.