Consumul de electricitate al populației, mai mare cu 3,9%

Scris de | 16 September, 2025
Consumul de electricitate al populației, mai mare cu 3,9%
Aerul condiționat crește consumul de electricitate

Consumul final de energie electrică în România a urcat cu 0,1% în primele șapte luni din 2025 comparativ cu aceeași perioadă din 2024, pe fondul unui avans de 3,9% al consumului populației, arată datele provizorii publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

În intervalul ianuarie – iulie 2025, resursele de energie primară au însumat 19,29 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 718.700 tep mai mult decât în perioada similară din 2024. Producția internă a scăzut cu 4%, până la 9,543 milioane tep, în timp ce importurile au crescut cu 13%, la 9,746 milioane tep.

Resursele de energie electrică au ajuns la 40,335 miliarde kWh, în creștere cu 1,511 miliarde kWh față de anul trecut. Producția termocentralelor a fost de 9,572 miliarde kWh (-3,5%), a hidrocentralelor de 7,208 miliarde kWh (-26%), iar a centralelor nuclearo-electrice de 6,105 miliarde kWh (+0,7%). Energia eoliană a totalizat 3,398 miliarde kWh (-359 milioane kWh), iar cea solară 2,929 miliarde kWh (+803,5 milioane kWh).

În ceea ce privește consumul final, acesta a fost de 29,366 miliarde kWh (+0,1%), cu un declin de 1% în economie, dar o creștere de 3,9% la populație. Iluminatul public a scăzut cu 7%.

Exporturile de energie electrică au atins 8,105 miliarde kWh (+1,558 miliarde kWh), iar consumul propriu tehnologic din rețele și stații a scăzut la 2,863 miliarde kWh (-66,4 milioane kWh).