China oprește importurile de LNG din SUA

Scris de | 8 April, 2025
China oprește importurile de LNG din SUA
Gaze naturale - sursa foto: Pixabay.com

China stopează importurile de gaze lichefiate (LNG) din SUA, după înrăutățirea relațiilor dintre Beijing și Washington.

Niciun transport de LNG din SUA nu se îndreaptă în prezent spre China, conform datelor firmei de consultanță Kpler, citată de Bloomberg

În timpul primului mandat al președintelui Donald Trump, China nu a făcut achiziții din SUA timp de aproximativ 400 de zile, până în aprilie 2020, conform datelor analizate de Bloomberg.

„Comerțul zero cu LNG între China și Statele Unite va continua probabil în acest an, cu o nouă creștere a taxelor impuse de China gazelor naturale lichefiate americane, de la nivelul anterior de 15% la 49%, ca represalii la taxele vamale americane. Între timp, ne așteptăm ca firmele chineze să revândă cantități mai mari”, a apreciat Wei Xiong, de la Rystad Energy.

China este cel mai mare consumator de LNG, iar SUA – cel mai mare producător

Actualul conflict geopolitic duce la decuplarea celui mai mare cumpărător LNG de cel mai mare vânzător de LNG.

Din 10 februarie, Beijing a impus taxe vamale de 15% la livrările de GNL din SUA, ca măsuri de retorsiune la taxele vamale ale administrației Trump. În plus, de săptămâna trecută, China este afectată de taxe vamale americane de 34%, pe lângă cele de 20% impuse anterior anul acesta, astfel încât tarifele totale ajung la 54%, transmite Agerpres.

Ulterior, Guvernul chinez a anunțat că va impune taxe de 34% pentru toate bunurile importate din Statele Unite ale Americii, începând din 10 aprilie.

Cumpărătorii chinezi de gaze naturale lichefiate primeau livrările din SUA conform unor contracte obligatorii pe termen lung. Condițiile meteo favorabile și stocurile robuste reduc cererea de LNG, astfel încât traderii din statul asiatic au o mai mare flexibilitate să revândă livrările din SUA către rivalii din Europa și Asia.