Ce spune DEER, după ce Charlie Ottley a rămas fără curent trei zile

Scris de | 13 October, 2025
Ce spune DEER, după ce Charlie Ottley a rămas fără curent trei zile
Rețele de electricitate - sursa foto: Freepik.com

Întreruperile în alimentarea cu energie electrică din zona Bran-Moeciu au fost cauzate de condițiile meteorologice severe de Cod portocaliu din perioada 3-5 octombrie, care au provocat avarii multiple în rețelele electrice, precizează într-un comunicat Distribuție Energie Electrică Romania (DEER).

Jurnalistul britanic Charlie Ottley, care se afla în zonă, a scris pe Facebook că a rămas trei zile fără curent.

„În perioada 3-5 octombrie, întreaga zonă s-a aflat sub o avertizare meteorologică cod portocaliu, cu ninsoare abundentă și vânt extrem de puternic. Aceste condiții severe au provocat avarii multiple în rețelele electrice, în principal din cauza copacilor rupți, care s-au prăbușit peste conductoarele electrice”, precizează comunicatul DEER.

În data de 3 octombrie, într-un interval de doar o oră, s-au produs șase avarii majore, aproape simultan, care au afectat inițial 3.464 de consumatori din 9 localități. Echipele au fost mobilizate și au lucrat neîntrerupt pe parcursul nopții, în condiții dificile de viscol, menționează compania.

A doua zi, pe 4 octombrie, până la ora 18:40, după eforturi continue ale echipelor operative, a fost restabilită alimentarea cu energie electrică pentru majoritatea utilizatorilor, odată cu remedierea defectelor majore de pe liniile de medie tensiune.

Pe 5 octombrie, echipele DEER au continuat intervențiile pentru a soluționa punctual ultimele 23 de deranjamente individuale, din zone izolate. În cursul zilei, situația a fost complet remediată și toți utilizatorii alimentați, precizează compania.

Potrivit acesteia, cele șase echipe DEER mobilizate au înfruntat provocări deosebite: acces extrem de dificil în zone montane, cu drumuri blocate de zăpadă și copaci prăbușiți; condiții de risc ridicat, operând în viscol, cu vizibilitate redusă și chiar prezența urșilor în zonă; defecte multiple și complexe pe aceeași linie, necesitând intervenții laborioase.

„Regretăm profund disconfortul cu care s-a confruntat domnul Charlie Ottley, alături de toți ceilalți utilizatori afectați de această situație excepțională. Tocmai pentru a oferi o perspectivă reală asupra efortului uman și logistic depus în astfel de condiții, îi adresăm deschis invitația de a ne cunoaște echipele din teren. O astfel de experiență ar putea oferi o imagine completă a devotamentului și profesionalismului colegilor noștri care lucrează în condiții de risc pentru a restabili un serviciu esențial comunității”, mai precizează DEER.