Sika România anunță numirea Cameliei Ene în rolul de General Manager, începând din luna noiembrie a acestui an, potrivit unui comunicat al companiei.
Camelia Ene preia conducerea de la Ileana Nicolae, care, pe durata procesului de tranziție, a coordonat activitatea Sika România & Adeplast, în paralel cu rolul său de Head of Eastern Europe.
Cu o experiență profesională de 25 de ani, dintre care peste 17 ani în sectorul energiei, Camelia Ene a ocupat poziții de top management, inclusiv cea de CEO timp de șapte ani într-o companie de referință din domeniul oil&gas.
În ultimul an, Camelia a condus un holding românesc din industria construcțiilor, consolidându-și astfel expertiza în coordonarea operațiunilor complexe și în gestionarea proiectelor de dezvoltare strategică. De-a lungul carierei, a coordonat proiecte strategice de amploare, a extins portofolii de produse și a dezvoltat rețele de retail, contribuind la consolidarea prezenței companiilor pe piața locală. Camelia a urmat programe de leadership la Thunderbird School of Global Management și la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu University of North Carolina – Kenan-Flagler Business School.
„Sunt onorată de oportunitatea de a conduce Sika România într-o etapă de dezvoltare strategică și îmi iau angajamentul de a alinia obiectivele locale cu direcțiile regionale ale grupului, integrând specificul și potențialul pieței românești. În primele 100 de zile, prioritatea mea va fi să consolidăm echipa, să accelerăm vânzările și să definim un plan de creștere bazat pe performanță, parteneriate solide și inovație”, declară Camelia Ene.
Începând din luna noiembrie, Ileana Nicolae își va concentra din nou atenția asupra mandatului regional, continuând implementarea Strategiei 2028.
„Beyond the Expected nu este doar un motto, ci o promisiune pe care Sika o respectă zi de zi, aceea de a depăși așteptările clienților, partenerilor și echipelor noastre. Cu Strategia 2028, consolidăm această viziune, bazându-ne pe performanță, pe valorile care ne definesc și pe cultura noastră orientată spre rezultate. Am încredere deplină că, sub conducerea Cameliei, Sika România & Adeplast vor continua acest parcurs de creștere profitabilă, contribuind activ la atingerea obiectivelor noastre în Europa de Est”, a completat Ileana Nicolae.
În ciuda unui context de piață marcat de incertitudini, Sika își menține traiectoria de creștere și confirmă perspectivele pozitive pentru anul 2025. La nivel regional (EMEA), compania a înregistrat o evoluție pozitivă în prima jumătate a anului 2025, susținută de proiecte majore de infrastructură și de investiții private în construcții rezidențiale și comerciale.
Sika România este subsidiara grupului elvețian Sika, producător global de materiale chimice specializate, lider mondial în dezvoltarea de produse și sisteme pentru lipiri, etanșări, hidroizolații, reparații, consolidări structurale și protecții în sectorul construcțiilor, dar și în industria autovehiculelor.
Sika România & Adeplast au în prezent o echipă de peste 600 de angajați și dețin 5 platfome industriale dispuse strategic la nivelul întregii țări.
Grupul Sika are filiale în 102 țări, deține peste 400 de unități de producție și dezvoltă tehnologii inovatoare pentru clienții din întreaga lume. Cu peste 33.000 de angajați, compania a generat vânzări anuale de 11,76 miliarde CHF în 2024 și a investit în inovații care susțin transformarea sustenabilă a industriei de construcții și de transport.