Au scăzut profiturile producătorilor de energie, dar situația se va schimba după liberalizarea pieței

Scris de | 15 November, 2024
Au scăzut profiturile producătorilor de energie, dar situația se va schimba după liberalizarea pieței
Porțile de Fier

După Nuclearelectrica, care a anunțat o reducere a profitului net în primele 9 luni, 2024, a venit și rândul Hidroelectrica (cel mai mare producător de energie) să anunțe o reducere a profitului cu 32% fațî de aceeași perioadă a anului trecut, din motive asemănătoare: vânzări în scădere, producție mai mica, prețuri în scădere. Este interesantă ultima component, respective prețul energiei, în condițiile în care pe bursă s-au atins nivele record de creștere. De vină este, desigur, plafonarea și impunerea unui preț fix de vânzare pentru producători. Toate aceste constrângeri ar putea dispărea din primăvara anului viitor, când piața ar trebui să fie din nou liberalizată și când cererea și oferta vor da un preț real pentru energia electrică.Interesant este cum va arăta situația financiară a companiilor din domeniul producției de energie, dacă statul va fi obligat să restituie miliardele de lei încasate în urma plafonării prețurilor, decizie neconstutițională, conform Curții Constituționale a României.

Norocul, dacă se poate spune așa, este că pe fondul unei producții mai mici de energie electrică, datorate secetei, Hidroelectrica aproape și-a dublat veniturile din activitatea din piața de echilibrare. Conform raportului trimis Bursei de Valori București, Grupul Hidroelectrica înregistrează rezultate operaționale și financiare în scădere pentru primele nouă luni ale anului 2024, față de aceeași perioada a anului 2023, în linie cu previziunile bugetare, dar cu o ușoară creștere a profitabilității față de acestea, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Profitul net a fost în scădere cu 32%, la 3.532 milioane lei, iar veniturile au fost în scădere cu 25%, la 7,2 miliarde lei.Marja operațională și marja netă ale Grupului au scăzut cu 11%, respectiv 10% față de perioada similară a anului 2023, în principal ca urmare a diminuării cantității de energie electrică produsă și a prețurilor de vânzare a energiei electrice, potrivit companiei.

În primele nouă luni ale anului 2024, rezultatele Hidroelectrica au fost influențate de scăderea producției de energie electrică, a cantității de energie electrică vândută, cât și de diminuarea prețurilor de vânzare a energiei electrice, conducând implicit la o scădere a veniturilor din vânzarea de energie.

Se observă o contribuție semnificativă a rezultatelor din primele cinci luni ale 2024 la scăderile înregistrate în primele nouă luni, determinată în special de intrarea în vigoare, la începutul trimestrului II (1 aprilie 2024), a modificărilor aduse MACEE, care au condus la perioade de fluctuații semnificative ale condițiilor de piață (prețuri și cantități tranzacționate). Această perioada de ajustare a pieței la noile condiții și reglementări s-a suprapus peste un interval secetos, condițiile hidrologice limitând capacitatea de producție a Societății.

Energia produsă și vândută (producția netă) a înregistrat o scădere de aproximativ 22% în primele 9 luni ale anului 2024 comparativ cu perioada similară a anului anterior, în perioada ianuarie-septembrie 2024 această cantitate fiind de 11.053 GWh. Această scădere a fost cauzată în special de condițiile hidrologice deficitare înregistrate în perioada aprilie-septembrie 2024, când valoarea medie a debitului Dunării a înregistrat o diminuare cu aprox. 19% față de perioada similară a anului 2023.

Comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2023, veniturile aferente tranzacțiilor încheiate pe piața angro în perioada ianuarie-septembrie 2024 au fost impactate de o serie de factori determinați în special de:

– deficitul hidrologic, caracterizat atât de reducerea debitului Dunării (cu 9% în semestrul 1, respectiv cu 6% în trimestrul 3 în anul 2024 față de perioadele similare ale anului 2023), cât și ale debitelor râurilor interioare;

– scăderea în primele 5 luni ale anului 2024 a prețului energiei pe piață SPOT sub prețul de referință aferent tranzacționării prin intermediul MACEE, coroborat cu diminuarea cerererii din partea furnizorilor înscriși la MACEE, fapt ce a determinat forțarea producătorilor desemnați în cadrul acestui mecanism să vândă energia disponibilă exclusiv în piață SPOT până la dată expirării obligativității tranzacționării prin intermediul MACEE.

Influența acestor factori a avut că rezultat scăderea veniturilor înregistrate în perioada ianuarie-septembrie 2024 pe piețele angro cu 36% față de aceeași perioada din anul 2023.

Veniturile realizate din activitatea de furnizare energie electrică au scăzut cu 31%, la 1.730 milioane RON venituri realizate în primele nouă luni ale anului 2024, de la 2.518 milioane RON venituri realizate în aceeași perioada a anului 2023. Această diminuare este cauzată atât de scăderea prețului de vânzare a energiei electrice, cât și de diminuarea volumelor furnizate în primele nouă luni ale anului 2024 față de aceeași perioada a anului 2023.

Veniturile din Echilibrare au crescut cu 97%, la 663 milioane RON înregistrate în primele nouă luni ale anului 2024, de la 337 milioane RON înregistrate în aceeași perioada a anului 2023. Creșterea înregistrată este determinată de creșterea cantității de energie aferente Pieței de echilibrare la 398 GWh de la 242 GWh precum și de creșterea prețului de vânzare pe Piață de echilibrare la 1.667 RON / MWh de la 1.393 RON / MWh în primele nouă luni ale anului 2024 comparativ cu aceeași perioada a anului 2023.

Etichete: , , , , ,