Energy Expo - Join the revolution

ANRE a amendat Engie România cu 320.000 de lei

Scris de | 7 August, 2024
ANRE a amendat Engie România cu 320.000 de lei

ANRE a amendat Engie România cu 320.000 de lei pentru emiterea de facturi eronate, potrivit unui comunicat al reglementatorului.

ANRE a desfășurat, în perioada 25.10.2023 – 25.06.2024, acțiuni de control la furnizorii licențiați pentru furnizarea gazelor naturale, respectiv ENGIE ROMÂNIA S.A., E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A. și PREMIER ENERGY S.R.L..

Acțiunile de control au avut ca tematică verificarea modului în care aceştia au respectat în perioada 01.04.2023-30.09.2023, prevederile art. 16 lit. e) din Condiţiile-cadru de valabilitate asociate licenţei pentru activitatea de furnizare de gaze naturale, aprobate prin Ordinul ANRE nr. 64/2018, cu modificările și completările ulterioare, corelativ cu prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, cu modificările și completările ulterioare.

În urma finalizărilor acțiunilor de control nu s-au constatat încălcări ale reglementărilor legale în vigoare la societățile E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A. și PREMIER ENERGY S.R.L..

S-a constatat că societatea ENGIE ROMÂNIA S.A. a emis, pentru anumite categorii de clienţi non-casnici, facturile aferente consumului de gaze naturale din perioada 01.06.2023-30.09.2024, cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare, (OUG nr. 27/2022), conform cărora:

„4) Pentru clienţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) şi (2), preţul final facturat de către fiecare furnizor de energie electrică/gaze naturale este valoarea minimă dintre:

a)preţul final maxim prevăzut la art. 1 alin. (1) şi/sau (2);

b)preţul contractual;

c)preţul final calculat conform prevederilor art. 5 şi 6, în cazul gazelor naturale.”

Astfel, furnizorul ENGIE ROMÂNIA S.A., care nu a respectat prevederile art. 5 și 6 din OUG nr. 27/2022 de a factura la prețul final cu valoarea minimă, a fost sancţionat cu amendă contravențională în cuantum de 320.000 lei.

În urma controlului, ENGIE ROMÂNIA S.A. a remediat situaţiile constate prin: emiterea de facturi corectate şi returnarea sumelor încasate în baza facturilor greşite.

De asemenea, în perioada 08.11.2023-05.08.2024, ANRE a desfășurat acțiuni de control la furnizorii licențiați pentru furnizarea energiei electrice, respectiv, ELECTRICA FURNIZARE S.A., PPC ENERGIE MUNTENIA S.A. (fostă ENEL ENERGIE MUNTENIA S.A.), PPC ENERGIE S.A. (fostă ENEL ENERGIE S.A.), E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A. și PREMIER ENERGY FURNIZARE S.A. (fostă CEZ VÂNZARE S.A.).

Acțiunile de control au avut ca tematică verificarea modului în care titularii de licenţă de furnizare energie electrică și-au îndeplinit obligațiile legale prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c)-lit. g), din OUG nr. 27/2022, în perioada 01.01.2023 – 31.10.2023.

În urma finalizărilor acțiunilor de control nu s-au constatat încălcări ale reglementărilor legale în vigoare la societățile menţionate anterior, iar la PPC ENERGIE S.A. acțiunea de control urmează a fi finalizată în cursul lunii august 2024.

„Menţionăm faptul că sumele aferente sancțiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat”, se mai arată în comunicatul ANRE.

Etichete: , , ,